Există medici veterinari și există Ovidiu. Ovidiu Roșu pare din altă lume. Dintr-o lume… sălbatică! 🙂 Specializat pe animăluțele sălbatice (care nu înseamnă doar lei și pume, o să vedeți voi mai jos), Ovidiu face o grămadă de lucruri bune și este un mini-erou al animalelor de orice fel. Ah, și dacă vreți să știți cui i se datorează faptul că în România circurile nu mai au voie cu animale sălbatice, tot Ovidiu este omul care a schimbat legea, împreună cu Kuki Bărbuceanu. Dar în loc de mulțumiri, încurajăm o donație cât de mică sau un voluntariat la Visul Luanei, locul în care animalele vin ca să fie salvate.

De ce animale sălbatice? Cum, când, de ce te-ai decis că asta vrei să faci? 🙂

Răspunsurile ar fi multe: incredibila biodiversitate cu care mă întâlnesc, curiozitatea și fascinația care colcăie-n mine când mi-e dat să fiu aproape de ele, și probabil că toata viața am simțit că ies din standardele și cerințele societății pe care le văd de multe ori prea stranii și artificiale. Natura mi s-a părut întotdeauna extrem de complexă, dar clară și predictibilă, iar interesul față de animale a fost singura constantă din viața mea.

N-aș putea să spun că am decis eu să fac ce fac acum. N-am vrut să fac musai medicina veterinară, dar era p-acolo ca opțiune și cumva avea sens… Viața s-a întâmplat și cu asta am rămas la final de zi.

Pasiunea a fost și este legată de animale, meseria o văd doar ca pe o unealtă care-mi dă voie legal și socio-economic să fac ceva cu pasiunea mea.

Ce înseamnă, de fapt, animalele sălbatice? În capul nostru sunt pumele și leii, dar ce animale sălbatice are România?

Orice gânganie mișcătoare care nu a trecut printr-un proces de domesticire, hibridizare sau modificare genetică intenționată și e capabilă, într-un anumit mediu neartificial, să-și vadă de funcțiile ei vitale și fiziologice (hrănit, relații inter și intraspecifice, reproducere etc.) este un animal sălbatic.

Asta cu ”ce e animal sălbatic și ce nu e”, este o întreagă dezbatere care a ajuns să aibă paradigme filozofice. Pumele și leii, de care ziceați, care se gudură de gratiile unei grădini zoologice, din foarte multe puncte de vedere sunt mai puțin sălbatici în comparație cu, spre exemplu, porumbeii pe care îi înjurăm că ne acoperă parbrizele cu dejecții.

În purul sens al cuvântului și omul este un animal sălbatic căruia i s-a făcut lene să mai alerge după antilope și a decis să prindă niște oi mai tălâmbe, să le închidă într-un țarc și să aștepte să-i dea de mâncare (lapte, carne, brânză, ouă).

Tot în capul nostru, animalele sălbatice sunt extrem de periculoase. Există un training special prin care treci tu (sau cei din echipă) în funcție de animal?

“Animalele sălbatice sunt extrem de periculoase” – Mda, aici am atât de multe contraargumente și note de subsol că nu știu de unde să încep și nu știu dacă am cum să termin. Pentru cine? În ce condiții? De ce? Cum?

În primul rând animalul care a decis acu’ vreo doișpe milenii să bage niște oi într-un țarc este cel mai periculos. Din toate punctele de vedere. Poate distruge habitate întregi bătând din palme, mâzgălind niște hârtii și apăsând niște butoane. Poate decima populații întregi prin simpla lui nevoie de a bea apă din recipiente de unică folosință.

Restul animalelor, în funcție de specie, de anumite condiții foarte specifice și împrejurări pot avea un potențial periculos. Încă o dată: în anumite condiții pot fi periculoase, dar aceste condiții, în marea majoritate a cazurilor sunt predictibile și gestionabile. Așa că de aici pornim. Dacă e nevoie ca un animal sălbatic să fie manipulat (că-i bolnav sau că trebuie mutat) atunci ne putem face un plan încât atât el, cât și noi să nu pățim ceva mai mult decât ne-am dori. Și aici, da, apar competențele profesionale, logistica specifică și know-how-ul pe specia în cauză. Fiecare specie în parte necesită o înțelegere a biologiei, comportamentului și reactivității ei specifice în condiții normale, cât și în condiții extreme. Noi ca Centru de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice avem norocul să lucrăm atât în teren, cât și foarte aproape de ele în clinică și ne putem face o idee destul de intimă despre aceste aspecte.

Și da, facem mai multe traininguri atât pentru colegi din breasla noastră, iar de curând pentru voluntari care vor să ne ajute cu prim ajutorul și transportul animalelor rănite din teren la Centrul nostru.

Din 2017, animalele sălbatice au fost interzise în circul din România. Cât de greu și ce-a presupus să ajungi la mega-victoria asta?

Oaaa!!! Este incredibilă victoria asta (la fel de incredibil cum umanitatea se bucură de milenii la chinul cumplit prin care trec animalele) dar în niciun caz nu mi-o pot asuma. Este munca de ani a colegilor de la Vier Pfoten (Four Paws), în frunte cu dl. Kuki Bărbuceanu și a educării progresive a societății, iar catalizatorul a fost incendiul de la Circul Globus. Ca să-l citez pe Kuki: ‘’Din orice nenorocire se poate naște o schimbare în bine’’. Cum a fost și cazul acolo. Nenorocirea în urma căreia au ars de vii mai multe animale, a creat mediul ideal de consternare și furie socio-politică, care s-a tradus printr-o lege ce interzice folosirea animalelor sălbatice în circuri (și activități similare). Iar aici, am avut și eu mica mea contribuție, mica mea mega-victorie. Kuki a fost invitat să facă un draft pentru legea respectivă și m-a chemat pe fugă să definim ‘’animalul sălbatic’’ la care să se facă referire, să nu cumva să pierdem ocazia.

Cum spuneam anterior, această terminologie poate avea mai multe nuanțe și în funcție de context exista riscul să se excludă anumite specii din lege. Așa că am reușit să integrăm tot ce ne-am propus fără riscul interpretării, prin fragmentul:

„Se interzice folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artiști ambulanți, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare (…)’’. 

Ce proiecte on going aveți acum? 

Personal, eu am două direcții. Una care dă de mâncare și alta care consumă mâncare.

În primul caz, lucrez pentru ARCA, o asociație parteneră Four Paws și care se ocupă în general de proiecte cu animale mari și de fermă. Acolo lucrez pentru caii de la Letea, oile salvate de pe vasul răsturant din Midia,  intervenții medicale pentru caii de muncă (și nu numai) din comunitățile defavorizate, salvări de animale din situații extreme și, de asemenea, sunt responsabil de ‘’Cursul practic de salvare a animalelor în condiții de siguranță’’ pe care îl oferim instituțiilor de intervenție (pompieri, facultăți, asociații specializate).

A doua direcție este Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice, un proiect comun Fundația Visul Luanei și asociația Wilderness Research and Conservation care se ocupă de tot ce înseamnă dihănii sălbatice în impas de supraviețuire pe care lumea le întâlnește în tot felul circumstanțe. Suntem un fel de plasă de cădere pentru o sumedenie de animale sălbatice care s-au aciuat pe lângă oameni și într-un fel sau altul au de suferit. Ne ocupăm în principal de faună sălbatică mică, de la tot felul de păsări la mamifere și reptile mici. Avem undeva la 2000 de pacienți anual din mai mult de 100 de specii diferite. Ne implicăm mult și pe partea educativă, unde vorbim despre rolul animalelor în natură și cum putem noi oamenii să o protejăm.

Un caz dificil / memorabil care nu te lasă să dormi nici acum?

Mmm… Ar fi câteva, dar de cele mai multe ori nu animalele au fost problematice, cât circumstanțele interacțiunii cu ele. Ar fi aici salvarea unui urs și a unui leu dintr-o grădină zoo aflată într-o zonă de conflict militar în orașul Mosul din Irak în timp ce treceau permanent rachete deasupra capetelor noastre; sau când am fost pe niște insule (Gili) din Indonezia afectate puternic de mai multe cutremure (cu mii de morți și locuințe prăbușite) încercând să ajutăm animalele părăsite și rănite. Și ne-au prins și pe noi mai multe cutremure, printre care și unul de vreo 7˚pe scara Richter în timp ce dormeam în una din puținele clădiri mai puțin afectate, și care ne-a zguduit cumplit.

Restul perioadei de intervenție am decis să dorm pe plajă, totuși cu frica constantă de producere a unui tsunami post-cutremur; dar cred că cele mai puternice trăiri au fost imaginile de coșmar pe care le-am văzut intrând în vasul cu cele peste 14 000 de oi moarte răsturnat în portul Midia de unde am reușit să salvăm aproape 250.

Ce putem face noi, oamenii care iubesc animăluțele și ar vrea să le ajute?

Poate cel mai bun lucru ar fi s-o lăsăm mai moale cu iubirea și să le oferim animalelor ce au nevoie cu adevărat: respect, înțelegerea nevoilor lor fiziologice și spațiu. Iubirea este o chestie foarte personală, egocentrică și câteodată ajunge să capete forme extrem de bolnăvicioase. Ne confruntăm cu atât de mulți oameni care cred că iubirea lor suplinește nevoia animalelor de a trăi într-un mediu natural, cu interacțiuni cu alți indivizi din aceeași specie sau din altele, chit că asta înseamnă și riscul morții. Așa se face că avem oameni care cred că dacă găsesc un animal sălbatic rănit care nu poate fi ‘’reparat’’ îndeajuns încât să poată fi redat naturii, și-l asumă și îl îngrijesc din ‘’iubire’’. Chit că în multe cazuri animalul respectiv pare că o duce bine, care s-ar traduce prin simplul fapt că ‘’mănâncă bine’’, acestuia i sunt private multe din nevoile lui și se suferă cumplit.

Ca să vă răspund la întrebare, cine vrea să ajute un animal, în primul rând să se informeze despre ce înseamnă asta. Să contacteze oameni/instituții de specialitate și să ceară sfatul. Să nu intervină din proprie inițiativă fără să știe ce să facă și ce implică asta.

Pentru partea de sud a României suntem noi pe animale sălbatice în general (tel: 0748 395 859, https://visulluanei.org/), în zona Moldovei, cei de la ACDB ( tel: 0721 458 338, https://www.acdb.ro/), iar în Transilvania cei de la Milvus și Vets4 Wild (tel: 0265 264726, https://milvus.ro/).

Mai sunt și alte organizații sau persoane care au experiență pe anumite specii ce pot fi și ei contactați, important este ca scopul salvării animalelor sălbatice să fie întotdeauna eliberarea lor în sălbăticie.

Dar ca ajutor real, susținerea financiară este cea care ține porțile Centrului deschise. Noi nu percepem nicio sumă pentru pacienții sălbatici pentru a nu descuraja oamenii să sesizeze cazurile în care găsesc animale rănite. Astfel trăim doar din donații. Dacă cineva rezonează cu eforturile și viziunea noastră ne poate dona aici:

https://visulluanei.org/donatii/
Paypal: animale.salbatice@visulluanei.org
Patreon: https://www.patreon.com/visulluanei
Galantom: https://visulluanei.galantom.ro/projects/view?id=809
Formular 230 (2%/3,5%): https://redirectioneaza.ro/fundatia-visul-luanei/doilasuta

Se poate face voluntariat la voi? Dacă da, de ce la voi? Ce presupune, ce-ar trebui să știe oamenii înainte să vină?

Da, se poate face voluntariat la Centrul nostru și oricine poate ajuta dacă vrea să pună osul la treabă. În cazul copiilor, cel puțin la început, aceștia trebuie să fie însoțiți de părinți. În funcție de activități, fiecare voluntar va trece printr-un proces de instructaj și reguli clare de care să țină cont, în special atunci când este vorba direct de animale.

Punem la dispoziție mai multe tipuri de voluntariat:

  • Un program de transport al pacienților sălbatici din teren către Centru la care participă voluntari pe care îi instruim special în oferirea de prim ajutor la animale sălbatice.
  • Avem partea de voluntari care au posibilitatea de a lucra în Centru, ce implică în principal curățenie în cuștile și padocurile animalelor și prin clinică: muncă de importanță esențială.
  • De asemenea, avem activități ce țin de infrastructură, mentenanță și grădinărit în Centru.
  • Mai sunt și activități tematice, cum sunt hrănirile în masă a liliecilor internați pe timp de iarnă (unde vin zeci de oameni să intre în contact cu aceste animale incredibile)
  • Plantări și ecologizări unde facem evenimente și invităm voluntarii să ne ajute.

Acum, cu pandemia asta, evident că a trebuit să sistăm partea de voluntariat, ceea ce ne-a îngreunat mult activitatea, dar odată ce se termină, sperăm să deschidem din nou porțile. Toate evenimentele și activitățile le distribuim în prealabil pe pagina noastră de FB: https://www.facebook.com/allforLuana/

Dacă România ar fi un animal sălbatic, ce-ar fi? Și de ce boală ai salva-o? 🙂
Hmm, bună întrebare. Cred că o vulpe râioasă. Îndeajuns de șireată să se apropie de salvator și să-i fure din resurse (pentru că e slăbită și îi e mai ușor decât să vâneze), dar să fugă sau să-l muște dacă încearcă să o ajute real. Dacă nu primește ajutor la un moment dat, râia, care este de fapt un parazit, o s-o epuizeze până când nu o să se mai poate hrăni și va muri. Ea ar trebui împușcată (cu tranchilizant), tratată o perioadă în captivitate și eliberată. Odată liberă, cred că i-ar fi mai bine, ar respecta salvatorul și va putea să-și vadă de viața ei.

 

Leave a Reply