Suntem fane Decât o Revistă, deci suntem fane Lupșa. Cu puțin timp înainte de pandemie, l-am și văzut la un concert The Mono Jacks și gata, ne-a fost clar că e unul dintre noi. Ăia Buni! Bine, glumim, nu ne alegem prietenii în funcție de muzică, credem că e unul dintre #aiabuni pentru toată munca titanică pe care o face la DoR. Că e o muncă titanică să faci presă de calitate de capul tău, adică independentă. În pandemie, după o săptămână în care am stat cu ochii numai pe TV la știri și nu ne-a făcut bine la cap, am decis că ne luăm informațiile o dată pe zi. Dimineața, din Jurnalul DoR, care venea la prima oră și cu povești, și cu știri, și cu muzică, și cu banana bread. Viața așa cum e ea, fără filtru, fără briz-briz-uri, dură de cele mai multe ori, frumoasă pe alocuri. Așa cum o povestește și DoR de când e ea pe lume. Pe bune, reală, cu demoni. C-așa-i viața. Nu aia de pe Insta, ci aia din DoR.

 
Dacă nu sunteți abonați la Decât o Revistă încă, puteți să susțineți aici dor.ro/sustine. România are nevoie de astfel de presă și de povești. Așa, bun, acum interviul cu Cristian Lupșa, d-asta ne-am adunat astăzi aici! 🙂

 

Câte ore ați dormit în izolare? Jurnalul de pandemie DoR a părut o muncă incredibilă. 
– Depinde pe cine întrebi; unii mai mult, alții mai greu și mai puțin. Însă echipa a fost incredibilă: recomand oricărei echipe care creează și lansează în trei zile un newsletter zilnic să construiască un sheet cu rotații pe diverse roluri: corectură, încărcat în MailChimp etc. A funcționat brici și nu ne-am prăjit niciunii.

 

Câte “mulțuuuumesc” ați primit? Noi cel puțin nu am mai citit presa deloc (nu e neapărat bine), dar ne-am luat informațiile de la voi în mare. Așa că “mulțuuuumesc” 🙂
– Ăsta e feedbackul care a ajuns cel mai des la noi: că o parte dintre abonați au folosit Jurnalul ca o distilare a ce se întâmpla în lume, mai ales în perioada în care știrile erau amenințătoare. Pentru ei am fost un ghid de încredere, chiar printre informații dificile. E foarte măgulitor, căci asta face parte din misiunea DoR: să putem să-ți fim ghid prin subiecte complicate și dificile în speranța că știind despre ele vei putea lua decizii mai bune pentru viața ta sau a comunității/organizației în care ești.

 

Cum arată binele pentru tine? Decât un Bine 🙂
– Binele e o formă de a-ți măsura viața. Poate fi un mod de-a trăi în care să-ți dorești ca altora să le fie bine; și celor de lângă tine, dar și celor mai îndepărtăți de tine, mai ales celor care poate n-au avut aceleași șanse și oportunități pe care le-ai avut tu. Cel mai important e ca binele să fie o acțiune: o participare, o donație, o voce în plus, un vot, o mână întinsă, o prezență, în funcție de ce îți cere situația.

 

Când ai făcut și când ți s-a făcut ultima oară un bine?
– Nu eu trebuie să judec dacă am făcut sau nu bine. Însă am să citez dintr-un feedback pe care l-am primit zilele astea de la o studentă româncă din Anglia, a cărei ilustrații și fotografii le-am publicat de câteva ori în DoR. Era un mesaj legat de un text publicat recent despre cum adolescenții se fotografiază nud. Ne mulțumea pentru grija pe care o avem pentru adolescenți și continua așa: „Contează mult, foarte foarte foarte mult. În liceu, când am avut prima colaborare cu voi, mi s-au confirmat niște lucruri și am mers mai departe pe partea asta tocmai datorită acestor colaborări. Mișcati lucruri și în sufletele minioamenilor!”
Ăsta e un bine reciproc: noi am putut să oferim o scenă, ea ne-a dat energie să ne trezim dimineața știind că putem avea un astfel de impact.

 

Suntem în 2030. Cum arată un titlu al revistei DoR care descrie România în 2030?
– Ce minunat ar fi să existe DoR și în 2030; ăsta în sine ar fi un titlu: „DoR are 21 de ani și parcă nu e o publicație așa bătrână cât ar putea fi”.

 

Ce îți place la români? 5 lucruri.
– Că ne considerăm speciali, că „mâine va fi mai bine”, că suntem mai rezistenți decât ne dăm seama, că suntem mai flexibili decât vrem să acceptăm, că ieșim din situații dificile.

 

Ce nu îți place la români? 3 lucruri, să fie mai puține.
– O bună parte din lucrurile de mai sus au și părțile lor întunecate, însă ce mă întunecă pe mine e când ne văd intoleranți, lipsiți de curiozitate și reacționând din frică.

 

Zi-ne un loc preferat din București în care îți place să mergi.
– Greu de ales un preferat, dar cred că spune ceva că odată ce s-au deschis terasele primul loc în care am fost e Simbio.

 

Dacă România ar fi un vers / o melodie de la The Mono Jacks, care e? 🙂
– Mi-ar plăcea ca România să aspire către „vreau 1,000 de da pentru fiecare nu”.

 

Ce faci primul lucru când te trezești? 
– Primul loc către care merg odată ce mă ridic din pat e filtrul de cafea.

 

Tu ce presă de calitate citești? România și afară. 
– Mă sperie sintagma „presă de calitate”, pentru că o definim diferit în România și afară. Pe scurt „calitate” în România e adesea la standarde de consecvență mai scăzute decât cele de afară. De la noi ce-mi place cel mai mult — și pentru că am o invidie profesională sinceră și motivantă – sunt Recorder și Scena9. De afară dincolo de știri și analize citesc sau ascult povești: The New Yorker, The Atlantic, This American Life etc.

 

Ce înseamnă jurnalism de calitate, de fapt?
– Nu cad în capcana asta. 🙂 Pentru mine jurnalismul de calitate e unul care servește nevoilor oamenilor, care creează comunitate, care temperează frica, care îi ajută să fie mai buni și îi sprijină să ia decizii mai bune în viețile lor.

 

Cum stăm departe de fake news? Cum putem să le oprim noi, ca cititori? Voi?
– Eu sunt într-o zonă mai filozofică aici. Cred că e important ca jurnaliștii — nu propagandiștii — să-și facă treaba și să publice informații verificate, nu speculații sau zvonuri. Însă chiar și așa e posibil ca o parte din public să nu te creadă, pentru că informațiile la care au avut ei acces se potrivesc așa bine cu viziunea lor asupra lumii încât nu îi poți convinge de altceva.

 

Cu cine vrei să faci interviu? Un român de “neatins” și cineva din străinătate. 
– Știu despre cine mi-ar plăcea să publicăm ceva, nu neapărat să fiu eu reporterul. Uite trei: Delia, Raed Arafat, Ianis Hagi.

 

Când lansați televiziunea DoR? 🙂 Ce programă ar avea? Tu te mai uiți televizor? Mai ai?
– Nu prea curând. Dar dacă găsim vocea video potrivită, vă anunț. Am televizor, da. Dar îl folosesc în principiu pentru Netflix și HBO.

 

Completează tu:
Dragă România, de ce nu… încerci să nu te mulțumești cu „asta este” / „atât s-a putut”?
Dragi cititori DoR, nu v-am zis niciodată… că sperăm să nu vă dezamăgim (prea des).
Dragi părinți, mulțumesc că… mi-ați permis mereu să aleg eu.
Dragi colegi DoR, cel mai mult apreciez la voi… devotamentul față de misiunea noastră.
Dragi români, așa mă enervați când… vă grăbiți să dați un răspuns deși n-ați citit tot enunțul.
Dragi influenceri, poate e timpul să…. înțelegeți că importanța voastră e contextuală, nu inevitabilă.
Dragă banana bread, dacă ai ști cât m-ai… făcut fericit.
Dragă muzică, fără tine… n-aș avea gânduri limpezi.

Leave a Reply