Cu cortul în spate și cu laptopul în față. Așa arată eroii ăia care ne plac nouă. Larisa Ghitulescu. A fost jurnalistă. Ne învață să gândim critic. Se bate cu toată lumea ca să facă bine. Să facă muntele bine. E fiica consătenilor lui Mormete. Născută în Siliștea-Gumești, Teleorman, pentru cei care au deschis cărțile mai târziu, e chiar satul Moromeților. Are o pisică neagră și a instruit studenți la Facultatea de Jurnalism. Scrie despre subiecte despre care nu e ok să se scrie! 🙂 Critic de media și analist de falsuri, cu background în jurnalismul de afaceri. Plus prietenă. E și a noastră. Și e o bucurie pentru sufletul, dar mai ales mintea omului.

Larisa Ghițulescu. Când nu dați peste ea pe munte, o găsiți la laptop, se luptă cu nedreptățile (și mai ales cu cei care le comit) din România. Când nu e nici la laptop, e pe la Senat, cere întâniri, cere explicații. Când chiar nu e de găsit, se duce la părinți în Teleorman, în satul lui Moromete, unde timpul încă mai are puțină răbdare cu tine și te lasă să te încarci, că luptele Larisei, care sunt sau au trebui să fie și ale noastre, nu sunt deloc ușoare.

– Ce înseamnă gândirea critică? Cum o antrenezi, ce faci?

Ce mă bucur că întrebați asta 🙂 Proful de Mate din liceu ne-a zis așa într-o zi: „Măi, voi știți cum li se predă copiilor japonezi Matematica? <Se spune că 2+2 fac 4>.”

Am făcut ochii cât cepele. Cum adică se spune că?

Apoi ne-a explicat. Tipul ăsta de gândire, în special atunci când lucrurile sunt cunoscute și acceptate de toată lumea, lasă loc întrebărilor neobosite, explorării, inovației, progresului, creativității – și adevărului, aș completa eu. O memorabilă lecție de gândire critică, deși proful nu o denumea așa. El ne dădea o pildă cum să ne muncim mintea. Am băgat la cap și am început să aplic (oriunde, numai la Mate nu – că nu s-a lipit de mine :D).

Am eșuat de câteva ori, am luat multe chestii drept bune, am mers pe încredere și am picat în tot felul de capcane – pe plan personal, profesional. Dar partea bună e că într-un final mă prind, mă scutur și o iau din loc.

Așa antrenezi gândirea critică – cauți locul nemarcat, n-o iei pe drumul pe care calcă toată lumea, și explorezi acolo cât poți. Îți dezgolești mintea de răspunsuri și o umpli cu întrebări. Îmbini informații din mai multe teritorii și discipline, le analizezi 3D, vezi în profunzime. E ca la Google Earth. Când intri pe modul Street View vezi o situație într-un fel, limitat. Dacă privești din satelit, vezi în ansamblu.

– Când mai faci un atelier și să ne chemi și pe noi? 🙂
Fac unul special cu voi. Deci, când?

– Care e treaba cu Bill Gates și cipurile, cum îți explici conspirațiile astea?

În primul rând: cineva care afirmă că ceva anume e o teorie a conspirației, trebuie să demonstreze că este o conspirație. Pe mine nu mă conving nici unii, nici ceilalți. Nu am răspunsuri, doar întrebări.

Cum ar fi: de ce efortul de a demonta ceea ce unii numesc conspirații este atât de intens pe anumite canale? În ultima perioadă am avut feed-ul plin de figura lui Bill Gates – postări pozitive plătite, marcate ca sponsorizate. Așa că întreb mai departe: de ce publicul din România este atât de important pentru un uriaș precum Gates, încât să pompeze bani în brandul lui personal aici? Și de ce acum? Doar suntem atât de mici pentru el. Ne poate cumpăra cu totul, dacă vrea, și fără brand personal la vedere.

În al doilea rând: cum îmi explic conspirațiile, teoriile, scenariile? Simplu: e un război informațional, se bagă muuuulți bani în treaba asta. Faptul că numele lui Bill Gates e implicat are legătură cu agenda lui de influență globală. Iar cei care alimentează teoriile legate de Bill Gates au și ei, la rândul lor, agenda lor de influență.

Iar noi, consumatori pasivi de media, le facem jocul dezbinându-ne și împrăștiind emoții și păreri pe niște situații pe care nu noi le controlăm, deci habar n-avem care e miezul.

– Bine, bine. Dar Covid ăsta există sau nu? 🙂

De existat, da, există. Însă cum, cât, cu ce scop… E matematică inexactă. „Se spune că 2+2 fac 4” 🙂

– Cum recunoști fake news?

Muncind. Mă amuză teoriile și rețetele de detectat fake news. Nu detectezi nimic cu teoria, până nu o iei tu de la zero cu documentarea, și până nu ești suficient de antrenat să urmărești mecanismele de influență, cum circulă banii, și legăturile dintre oameni. Ai încrucișat informația din trei surse și gata, ai detectat fake-ul? Nu. Sau pentru că titlul cutare pare generat de inteligența artificială? Nici. Eu aș actualiza treaba asta cu sursele în manualele de jurnalism, pentru că rețelele sociale și noile tehnologii au schimbat regulile meseriei în ultimul deceniu.

Dacă informația la bază e poluată – și așa și curge pe principalele canale de influență – poți să încrucișezi tu 10 surse, nu 3, tot cu informație poluată și dezinformare lucrezi. Fii atentă, e ca la munte. Mori de sete. Urcând, dai de un izvor. Ridici privirea și observi că, undeva deasupra izvorului, e o stână. Apa are șanse mari să fie contaminată. Dacă mai urci 10 metri, apoi alți 5 metri apa va fi tot posibil contaminată, deși sursele de captare teoretic sunt diferite. Vrei să fii sigur că apa e curată? Urci deasupra stânei sau cauți în altă parte.

Așa și cu informația. Ca să știi că ce ingerezi nu e poluat trebuie să o iei pe firul informației în sus, să vezi de unde țâșnește, cu cine e în rețea, cine o influențează, să te întrebi de ce. Să ai în vedere sursa primă, izvorul, de fiecare dată.

– Tu ce citești bun? Din țară și din străinătate.

 Din țară te citesc pe tine, Gret, că scrii adorabil și creativ, ești ca vitamina C. Iau pulsul evenimentelor din Libertatea și ce notificări mai vin de la 1-2 site-uri. Urmăresc câțiva oameni pe Facebook, cum gândesc – puțini dar buni. Am abonament la The Economist (ce e tipărit e sfânt), și urmăresc câteva site-uri de afară cu informații de actualitate din domeniul meu (media, comunicare, tehnologie).

În rest… consum informații, studii și cărți despre sociologie, inteligență artificială, noutăți din știință. Urmăresc cine ce finanțează – și de ce (investiții care modelează viitorul omenirii). Îmi place să le bag în blender și caut să decodez realitatea unind punctele între ele.

Pentru sufletul meu, citesc povești despre expediții în Himalaya, din perioada de explorare a munților înalți – nu de-acum, că Himalaya e industrie și e mult fake și aici.

Cum sunt studenții “din ziua de azi” de la Jurnalism?

Alergați. Încărcați cu multă materie, sarcini și repere profesionale. Asta le taie din timpul de explorare, învățare pe plan individual și introspecție – atât de necesare dezvoltării lor ca indivizi cu o gândire proprie, cu propria busolă.

În rest, că unii-s curioși și cu mintea ascuțită, iar alții delăsători și neserioși… asta reflectă cum suntem noi, ca societate. Din ce am citit, situația e la fel și la alte facultăți. În prezent nu mai colaborez cu Universitatea, am avut alte priorități.

Muntele. Ce înseamnă pentru tine? 🏔

A început ca un hobby. Apoi a fost ca un MBA – studiez ce fac bine și ce fac rău alpiniștii pe munte și învăț de la ei despre lucrul în echipă, situații de criză, decizii, comunicare, leadership, prietenie. Am învățat și eu enorm urcând pe munte, pe pielea mea.

Acum, muntele este o sursă importantă pentru vitalitatea mea ca individ într-o societate preponderent coruptă, divizată, mutilată de valori, ciuntită de identitatea proprie și orientată către profit. Sunt dependentă de sălbăticie și de natură în forma ei pură, de acele locuri neatinse de om, tafuri, benzină, huruitul drujbei. Unde apare exploatarea masivă – lemn sau turism – animalele sunt alungate, apa este murdărită, izvoarele seacă.

De peste zece ani pun cortul în zone cu urși și lupi, în inima muntelui, și nu pățesc nimic. În sălbăticie mă simt protejată, dar unde dau de urmă de om încep să mă tem. Nici eu nu mai știu ce este muntele.

– Ai scris mult (sau ne-ai povestit nouă muuult) despre mafia lemnului din România? Simți că ai schimbat ceva?

N-am scris despre mafie, și nici n-am publicat mult din ce am cercetat până acum. În schimb, am urmărit agenda intereselor, afacerile, mecanismele de influență și cum circulă banii, ca să înțeleg miza, unde duce acest război pe resurse. Am înțeles că nu este numai despre lemn –  eu simt că tema publică este falsă din start.

Nu cred că am schimbat nimic, am alocat mult prea puțin – lucrând pe apucate în timpul personal, cu resursele proprii. Nu merge așa. Trebuie să fim mulți, și puternici la nivel de individ. Ce fac ONG-urile e treaba lor, au agenda lor. Partidele, la fel – au calculele lor, sponsorii lor. La nivel de individ trebuie să ne întărim, să deschidem fiecare ochii, să scriem fiecare la minister, fiecare la primar, fiecare la poliție, fiecare la compania care crește agresiv, fiecare la un parlamentar care poate îndrepta o lege. Unul câte unul, dar să fim mulți. Necoordonați, fără un slogan anume de strigat, fără să slăbim sau să întărim politic pe cineva anume.

Presiunea intereselor globale pe pădurile și resursele României este uriașă. Numai întărindu-ne ca indivizi putem îndrepta spatele ca societate, să nu lăsăm copiilor o țară deșertificată, secată de orice resursă, poluată, sărăcită.

– Noi cum putem ajuta? Mai mult decât printat mai puțin, evitat chitanța la bancomat… 🙂

30 de minute pe zi de documentat, rațional, ce se întâmplă cu apele, vietățile și pădurile noastre. Cu barajele. Cu zonele strategice. Apoi analizat la rece – fără ură, fără emoție – consecințele pe termen lung. Acționat la rece. Unde e multă emoție și te atrage … e cu manipulare, să nu picăm în campanii-capcană. Mintea trebuie să o trezim. Să ne maturizăm în abordare.

Caprele negre. Ne-a enervat articolul ăsta al tău! Ce se întâmplă, ce faci, ce speri?

Se întâmplă ca și în alte domenii. Afaceri, șmenuri, business, sabotaj. Noi nu facem, ca țară, un management sănătos al speciilor. Noi măcelărim, facem influență, bani și funcții. Privatizăm, repejor, pe doi lei, ce avem mai valoros: natura. Așa cum am măcelărit familii, sănătatea, învățământul, fotbalul … tot… acum măcelărim natura. Aici e capăt de linie.

ÎN BĂTAIA PUȘTII

– Noi putem ajuta cumva?

Eu cred că fiecare are motivațiile lui să lupte pentru o cauză. Să își dea timp – cam cât un film pe Netflix pe zi – să împingă ceva pentru cauza lui. Unii se implică pentru copii, alții pentru combaterea violenței, alții să afle ce s-a întâmplat la Colectiv… Eu mi-am luat muntele drept cauză. Suntem mulți iubitori de sălbăticie și asta îmi dă speranță că sesizăm capcanele cu interzicerea accesului în păduri, camerele de supraveghere și tot ce înseamnă suprimarea libertății omului în natură. Că nu intrăm cu camioane, drujbe și tafuri. Ci cu un rucsac în spate. Puteți da cu bold la ultimele propoziții, te roooog? 😀 Cu asta puteți ajuta 🙂

– Cu cine te mai lupți și nu știm? 🙂

Cu dorul de Japonia. Cu distanța de oamenii dragi care au emigrat. Cu lipsa de timp. Cu mine.

– Unde ți-ai petrecut izolarea?

La Siliștea-Gumești, Teleorman. Acasă. Două luni în cap. Săream de la laptop la grădină. Am dat pomii cu var, i-am udat cu găleata acolo unde nu ajungea furtunul, am săpat la grădină, am pus legume, am smuls buruieni, am plantat un copac pe marginea șanțului. M-am mișcat în aer, la lumină, am mers la pădure – și așa am avut sănătate la căpșor.

– Ce-ai învățat despre tine în izolare? Despre România?

Hahaha. Nu am simțit decât bucuria că am natură. Eu lucrez de-acasă de mulți ani, izolată de tumultul orașului. La munte când fug, tot departe de oameni prefer – la cort, la refugiu. În decembrie începusem să merg la lucru zi de zi, în oraș… dar a venit pandemia în martie și m-am băgat la loc în carapace.

Despre România am învățat că înțelepciunea e mai mare la sat. Oamenii nu au multă școală aici, dar au mai multă minte. Natura ne face mai înțelepți decât betoanele, netul, facultățile și funcțiile vieții – toate la un loc. Asta am reînvățat.

– Un mesaj pentru #aiabuni?

Ce bine că sunteți. Care sunteți? Dați-mi un email.

😍 Completează tu mai departe:

Dragă România, așa tare mă enervezi când… te vinzi!

Dragi români, mi-ar plăcea să… strângeți rândurile!

Dragi mei părinți, mulțumesc pentru… putere!

Dragă Moromete, tu știi că în 2020… ți-au venit americanii, dar nu știu cât de americani mai sunt, hahhahahaaa

Dragă Teleorman, offffffff, ce tare aș vrea să… nu mai văd gunoaie la marginea satelor.

Dragă Siliștea Gumești, de fiecare dată când vin acasă… parcă n-aș mai pleca.

Dragi conducători, de ce nu… Stai, care-s conducătorii?

Dragii mei studenți, am învățat de la voi… trucuri și secrete de care mă ajut, vă mulțumesc.

Dragă Bine, pentru mine însemni… iubire și lumină.

One thought

Leave a Reply