Ne sperie până și cuvântul ăsta, intimitate. Fugim de ea în toate felurile cu putință, o asociem cu cine știe ce orgie sau ceva rău. “E ceva intim, nu pot să vorbesc” – de câte ori nu am auzit? Dar intimitatea, în toată frumusețea ei, este despre altceva. Este despre iubire, conectare, autenticitate. Spațiul ăla safe în care te simți intim și în siguranță. Cu tine sau cu altcineva. Așa s-a născut Museum of Intimacy. Una la Cluj, alta la Berlin. Manu și Raisa încearcă să ne învețe pe noi, românii speriați, că intimitatea e un lucru atât de frumos de care nu trebuie să fugi, ba chiar să-i ridici un muzeu întreg 🙂

– Ce e Museum of Intimacy?

R+M: E un spatiu in care ocrotim fragilitatea oamenilor. Iar Muzeul, prin “exponatele sale”, ridica diferite intrebari, inspira, educa, construieste o comunitate etc. In acelasi timp, muzeul poate trimite vizitatorul intr-un spatiu in care devine mai constient de gesturile sale, de intensitatea vocii sale, de felul in care isi directioneaza atentia, de felul in care asculta si simte lucrurile din fata sa. Singura diferenta este ca ei sunt artistii si obiectul de arta.

Iar ce facem noi e sa *ascultam*, in sensul in care e important sa ascultam ca sa intelegem, nu ca sa raspundem. Cand esti in mijlocul unui proces de vindecare, cel mai mult vrei sa fii ascultat, nu vrei raspunsuri sau comentarii.  De multe ori oamenii asculta doar ca sa poata sa isi dea cu parerea mai apoi, si nu fac un efort ca sa il inteleaga pe cel care vorbeste, dar in cadrul muzeului nostru oamenii au vazut ca pot sa isi impartaseasca experientele, si asta pentru ca am acordat importanta lucrurilor spuse de ei, fara sa intram intr-un automatism de judecata.

– Cine e MoI?

R: Cred ca ce facem noi e sa incercam sa ne deschidem cat de tare putem inimile si mintile, ca sa reusim sa promovam valorile in care credem, atat in proiectele noastre cat si in vietile noastre. Tot spunem ca suntem diferite, dar pana la urma suntem doua fiinte care au un scop comun, sa ajunga cele mai bune versiuni ale lor. Impreuna citim tratate despre intimitate, carti si articole venite pe toate caile posibile, din toate traditiile si partile lumii. Impreuna petrecem ore intregi cu Zoom meetings, atat pentru muzeu cat si pentru alte joburi de ale noastre. Eu imi umplu viata cu franturi din filozofia orientala, inteligenta emotionala, fotografie si freelancing,

M: iar eu imi impart viata cu strategia si research-ul in agentie, dar si cu lucrurile care ma pasioneaza, muzica, neurostiinta si antropologie.

– Cum merge relația la distanță? 🙂

M: Cred ca pentru noi acest proiect a fost cea mai mare incercare a prieteniei noastre. Am incercat de-a lungul anului diferite forme. A mai venit Raisa in Romania prin Cluj o luna, am mai mers eu in Berlin, dar ca in orice relatie, am facut eforturi in egala masura.

Cred ca cuvantul distanta dispare odata ce relatia e securizata si hranita zi de zi. Suntem atat de prezente in viata celeilalte incat pare ca am fi una langa cealalta mereu, compensam atat de bine prin comunicare, incat eliminam sentimentul de lack of proximity.

R: Suntem prietene de atatia ani si tot ce facem e sa crestem impreuna, pur si simplu acceptandu-ne toate asemanarile si deosebirile, indiferent unde suntem si cu ce ne ocupam. Manu de acasa din Cluj si eu de acasa din Berlin, cumva, reusim sa crestem bebelusul asta al nostru, comunicand prin toate mijloacele posibile. Cam asa e si muzeul, oameni din toate colturile lumii contribuie cumva la el, prin diferite cai. E un loc care nu are nevoie de un spatiu fizic, ci exista in fiecare din noi. Fiecare are cate un muzeu al intimitatii in el.

– Se tem românii de intimitate? De ce?

M: Cred ca tuturor ne este, intr-o oarecare masura, unora le e frica mai putin, altora mai multi.

Intimitatea cred ca are legatura cu capacitatea noastra de deschidere emotionala, cat si cu calitatea relatiilor pe care le-am avut in trecut si in prezent cu oamenii. Ce vreau sa zic e ca nu tine de “open-mindedness-ul” romanului, ci mai degraba de o accesibilitate emotionala pe care o avem sau nu o avem, si pe care o capatam de cand suntem mici. Toate astea sunt in stransa legatura cu felul in care am fost iubiti si cum am invatat si dat mai departe acest limbaj emotional. Intr-adevar, intimitatea cred in continuare ca este o piatra pretioasa in randul familiilor din Romania, baietii de mici invata lectia nedreapta si frustranta a hipermasculinitatii si a rolului de gen: “baietii mari/ puternici nu plang”, iar fetele: “esti prea sensibila, emotionala” etc. De aici cred ca lucrurile o iau pe o panta abrupta, si scapa, din pacate, cine poate.

– Berlinul e mai deschis să se manifeste cultural. Dar și dpdv intimitate? Sunt mai curajoși nemții?

R+M: Intimitatea face parte din cultura unui loc si felul in care ne raportam la ea. Iar un loc liber e un loc in care “celalalt” e reprezentat in toata diversitatea lui, fie ca vorbim de corp, gen, orientare sexuala.

Cred ca odata ce traiesti intr-un loc in care poti sa te deschizi si nimeni nu are o problema cu asta, lucrurile stau putin altfel, iti vine mult mai usor sa explorezi diferite nuante pe care le ai in relatia cu tine, dar si cu ceilalti.

– Ce înseamnă, de fapt, intimitatea asta? 🙂

R: Cu totii avem cate o definitie, mai clara, mai neclara, a intimitatii. O experimentam intr-un fel sau altul, dar de multe ori avem dificultati cu ea. Cred ca superficialitatea poate sa fie un antonim foarte bun pentru intimitate – cand stai la suprafata, normal ca nu stii ce se intampla in adancuri haha! Asta pentru ca intimitatea se produce atunci cand nu exista niciun fel de invelis si poti sa fii super cinstit cu tine insuti si poti sa il vezi cu adevarat pe cel din fata ta, asa cum este el, fara vreo idee falsa, fara asteptari. Asta e la baza oricarei relatii intre doi oameni. Si se produce atunci cand chiar sunt doar doi oameni in relatie, nu si imaginea ta despre celalalt, si imaginea celuilalt si despre el si despre tine, ca atunci ar fi cam vreo 6 implicati, in loc de doi, si 4 ar fi doar imaginati. Cred ca un prim pas spre intimitate e dorinta de a fi cat mai onest cu putinta in orice circumstanta, cu gandurile tale, cu prietenii tai, cu orice si oricine.

Intimitatea nu tine doar de atingerea fizica sau de co-existenta in acelasi spatiu. Intimitatea tine de legatura stransa pe care o ai cu tine sau cu ceilalti, care poata sa ramana valabila si daca este o distanta fizica la mijloc. Iar daca fizic pierdem intimitatea, ea isi gaseste alte manifestari, se coaguleaza. Se formeaza pe alte cai. Suntem mai apropiati ca niciodata, pe toata planeta cu totii simtim la fel.

M: Intimitatea cred ca e un exercitiu continuu de comunicare, in care te lasi vazut si creezi un spatiu sigur in care celalalt poate sa isi dea jos toate straturile de frica.

– Care e cel mai drag proiect al vostru cu MoI?

R: Pentru mine, experienta pe care am avut-o cu adolescentii a fost cea mai importanta si aproape de sufletul meu din tot ce am facut pana acum cu muzeul. Faptul ca Ioana (profesoara care ne-a invitat) a avut incredere in noi sa construim ceva cu elevii ei a fost ceva incredibil care ne-a facut sa ne gandim serios la cum sa implementam astfel de actiuni si in viitor, si in alte licee si in alte orase.

M: Cand am adus muzeul in scoala, pentru mine a fost un reality-check, am putut vedea organic de la saptamana la saptamana cum niste copii incep sa aiba incredere in noi si sa ne vada exact asa cum suntem, niste persoane normale, cu emotii si trairi similare.

– E greu să intri în școli cu MoI? De ce vă loviți?

M: Nu stiu neaparat daca e greu, dar simt ca suntem cu pianul pe scari cand folosim cuvantul intimitate in institutii. Pare ca cineva da volumul mai mic si oamenii incep sa vorbeasca in soapta, dar li se lumineaza ochii cand afla ca de fapt aveau o definitie gresita a intimitatii. Si ca intimitatea nu inseamna sex.

– Ce planuri de viitor aveți. UNDE VĂ VEDEȚI PESTE 5 ANI? :))

Ne vedem in studioul nostru din Berlin, cu o echipa mai mare, implicate in proiecte internationale, alaturi de profesionisti, facilitatori si researcheri, intorcand intimitatea pe toate partile.

– Cum a fost 2020 pentru voi? Ne-a lipsit tuturor conectarea, inimitatea.

M: Stiu ca e neasteptat, dar pentru mine 2020 a fost foarte semnificativ. Simt ca am fost intr-o uriasa imbratisare cu cei mai apropiati oameni din viata mea. Mi s-a parut fascinant cum lipsindu-ne mediul offline, am reusit sa cream meaning cu resurse limitate.

Singura temere pe care o am pentru anul 2020 este sa nu ne blocam in bulele noastre private de Zoom si Messenger, cu oameni care asculta aceeasi muzica ca si noi, merg la aceleasi evenimente ca si noi si au opinii similare ca si noi, cred ca e important sa nu ne pierdem capacitatea de a-i asculta si pe ceilalti din spatiul public, care au opinii diferite de noi si care sunt absolut necesari pentru o imagine cat mai de ansamblu a unei situatii.

R: 2020 e un an in care am invatat multe lucruri, mi-am dat voie sa ma adancesc in mine si sa dau glas unor lucruri pe care le-am tot ascuns, m-am conectat mai bine la mine si la cei din jurul meu, mi-am setat prioritatile.

– Cum arată un 2021 perfect pentru voi?

R: Un 2021 in care reusim sa ne desprindem de atasamente, in care luptam pentru valorile in care credem si folosim orice experienta negativa drept compost in our garden.

– O încheiere ca la Oscar acum: cui vreți să mulțumiți?

R: Vreau sa ii multumesc Manuelei care e o minunata ca ma accepta si intelege, in ciuda atator ciudatenii pe care le am si i le tot prezint de fiecare data cand ne auzim, si tuturor celorlalti care au venit impreuna cu noi pe acelasi drum si ne sprijina si ne ajuta neconditionat.

M: Eu vreau sa-i multumesc Raisei, care este o inspiratie pentru mine, si care indiferent ce s-ar intampla, reuseste sa-si gaseasca noi si noi resurse. Uneori imi imaginez lumea prin ochii ei si e ca si cum as avea niste ochelari cu un filtru pozitiv si plin de viata, and that’s her power.

💜💜💜Completați voi:

R+M: Dragă România, așa ne enervează că ai pus atat de multa frica in educatia noastra, ca ne-ai transformat in niste copii speriati si la 30 de ani.

R+M: Dragi părinți, mulțumim pentru ca ne sprijiniti si suportati neconditionat si neincetat si suntem recunoscatoare pentru comunicarea atat de onesta de fiecare data pe care o avem cu voi.

Dragi adolescenți, să știți că intimitatea incepe cand suntem confortabili in pielea noastra si nu ne este teama sa spunem ce credem.

M: Dragă Raisa, nu ți-am zis niciodată că ma simt aproape un adult de cand am inceput calatoria asta cu tine.

R: Dragă, Manu, nu ți-am zis niciodată că – de fapt ti-am zis totul, nu cred ca ti-am ascuns niciodata ceva.

Dragă Facem Bine, ce bine că ne-am gasit si speram ca tot binele pe care il faci, sa se intoarca de fiecare data neasteptat inzecit.

💌 Pe fete le puteți stalkui aici pe Facebook sau aici pe Insta! 💌

Leave a Reply