Am pune interviul ăsta pe versuri și am face o melodie din el. Probabil c-ați auzit de om la lună. Dacă sunteți prieteni cu noi pe Facebook (mai ales cu Gret), face spam cu melodiile, concertele, versurile și, practic, tot ce spune și, mai ales cântă, acest om la lună. Om la lună este Doru Pușcașu, care face poezie pe muzică. Are cele mai frumoase versuri din Univers, cele mai profunde, cele mai nerostite, cele mai curajoase, cele mai. Lăsăm la final și un youtube, dar până atunci citiți un interviu din altă lume cu om la lună.

Ce înseamnă pentru tine să faci bine?
Trăim niște timpuri în care binele a devenit o noțiune foarte mare. Când eram copii, exemplul despre făcutul binelui era cum să o ajuți pe vecina să își ducă sacoșele sus, pe scări. Sau să împrumuți o cană cu zahăr. Erau lucruri mărunte, palpabile. Lucruri cu început și final. Acum vorbim de salvarea planetei, de schimbări globale, de salvarea unei țări – în cazul nostru. Pare că binele e ceva la orizont despre care vorbim cu toții, dar nu pare că o să ajungem la el prea curând. Sau vreodată. Pare că sunt prea multe lucruri de salvat pentru puterile noastre. Și prea mari. Eu în continuare simt nevoia să fac binele cel mic, cel palpabil. Și încerc să îl fac zi de zi, cât pot eu de mult și de bine, așa cum mă pricep. Despre binele cel mare nu știu. Sunt oameni care au perspectiva lui, oameni pe care îi admir și îi susțin și eu cât pot, cu binele meu mic. Poate că bine mic cu bine mic se face și bine mare. Cred că azi binele e ceva foarte personal. Mai este gândul îngrozitor că nu ai făcut suficient, că nu ai ajutat destul, că nu poți mai mult. Și atunci o mare problemă e că trebuie să alegi. Dar dacă fiecare ar alege ceva, tot ar fi bine că poate binele ar ajunge la toți.

Când ai făcut ultima oară bine? În ce a constat?
Dacă vrei, un bine mic pe care îl fac de când m-am reapucat de muzică este că aproape toți banii pe care i-am strâns din concerte i-am donat către diferite cauze și oameni în care cred cu adevărat. E incredibil că astăzi suntem nevoiți să strângem bani pentru rezolvarea unor probleme care nu ar trebui să existe în zilele noastre într-o țară civilizată. Pe de altă parte, e extraordinar că oamenii se adună în jurul unei cauze și pun mână de la mână să o susțină. Cred că s-a format o unitate a oamenilor de bine în tot haosul ăsta general. Mie mi-e cam rușine să spun despre mine că fac bine, mai ales când văd oameni care își dedică tot timpul și energia să ajute alți oameni. Trebuie să avem grijă unii de alții, asta e tot ce putem face.

Când ți s-a făcut ultima oară bine? Care a fost?
Tot un bine mic, personal, care pentru mine a fost foarte important. Pentru că vin după o perioadă foarte încărcată și nu prea am apucat să mai dorm, am parte de toată susținerea familiei mele. Iar binele înseamnă să fiu lăsat să dorm mai mult, să mi se ia din sarcinile de zi cu zi, lucruri de genul ăsta care par mici dar sunt foarte importante. Binele din familie cred că e cel mai prețios. Și vine din bunătate și din dragoste și din grijă.

3 calități pe care crezi că le au #aiabuni.
Cred că au foarte multă răbdare, au credință că există un sens pentru toate lucrurile din lumea asta, și nu condiționează binele.

Dacă ai avea o super-putere, care ar fi ea? Cum ai folosi-o să faci bine?
Cred că niciun copil nu ar trebui să fie grav bolnav, cred că niciun copil nu ar trebui să moară din lipsă de soluții pentru vindecarea lui, cred că niciun parinte nu ar trebui să treacă prin asta. Deci dacă aș putea să am o super putere aș alege-o pe asta.

Poți să schimbi o zi din viață – să nu mai existe – ce zi ai schimba?
Cred că mă găsesc printre norocoșii care nu au avut zile atât de rele încât să își dorească să le schimbe. Mai degrabă aș schimba felul în care am ales să reacționez în niște situații concrete. Sau aș schimba lipsa mea de reacție din alte situații.

De ce să mergem la vot?
Pentru că votul îți dă tocmai credința că binele mic pe care îl face fiecare poate să contribuie la un bine mai mare. Deși ne-am păcălit de-atâtea ori, tot trebuie să facem asta.

Un sfat mișto primit de la bunica/ bunicul (sau cineva drag din copilărie).
Dacă nu faci ce-ți place, măcar să-ți placă ce faci. Aparent un nonsens, mi-a dar perspectiva că trebuie să găsești lucrurile care te fac fericit – indiferent ce o însemna asta, și pe alea să le faci. Altă variantă de compromis nu există. Cel puțin nu pe termen lung. Te mănâncă nemulțumirea din interior și la un moment dat o să iasă pe undeva. Și unul dintre marile avantaje ale lumii ăsteia este tocmai că ai o mulțime de opțiuni din care poți alege și pe care le poți încerca. Deci trebuie să ajungi să faci ceva ce îți place și cu cine îți place.

Ce obiceiuri sănătoase ai?
Petrec mult timp cu familia, călătoresc, încerc să reduc lucrurile care îmi consumă timpul și nu mă lasă cu nimic în schimb (mersul cu mașina în București, statul pe Facebook etc) și în general mă feresc de lucrurile care îmi fac rău, lucruri pe care le-am cam înțeles până la vârsta asta. Încerc să îmi impart timpul între lucruri care îmi plac și oamenii pe care îi iubesc.

Cum ar suna un discurs al tău „Hai să facem bine” ținut în iad? Și ce melodie le-ai cânta dracilor? 🙂
Cred că aș avea un discurs de asumare a ceea ce suntem (this is hell, you know..), discurs care ar merge foarte bine și la companiile de tutun, cele care inventează metode alternative tutunului clasic și care nu recunosc după atâția ani și atâtea studii că fumatul e rău. Fumatul e un rău demonstrat, despre noile metode de fumat nu avem suficiente studii, dar aproape sigur e rău și el, că, na, tot acolo se duce. Dar dacă tot ai ales să te apuci de fumat, welcome to the dark side. Ăștia suntem, atâta vreme cât nu facem rău nimanui, ci doar nouă înșine, ce-aveți, fraților, cu noi? Pare că toată lumea știe mai bine decât noi ce e bine și ce nu.

Așa aș comunica în locul lor. Bine, comparația cu iadul e nițel exagerată, evident, dar e vorba despre asumarea a ceea ce ești și ceea ce îți place. Am început să trăim într-o lume a binelui cu forța, chestie care nu funcționează niciodată. E absolut treaba fiecăruia ce face cu viața lui. Din nou, fără ca acest lucru să dăuneze în vreun fel celorlalți. Bunicul meu a fumat de la 12 ani până la 82. Eu nu am fumat niciodată. Nu mă simt nici mai bun nici mai rău decât el. E o alegere a fiecăruia, până la urmă.

Așa că discursul șefului dracilor către omenire și către dracii proprii ar fi așa: aici e iadul, haide pa, ceilalți mergeți la voi la scară! Iar pentru ăștia ai noștri: totuși, dacă simțiți vreunul dintre voi că vrea o reconversie profesională, departamentul care se ocupă cu binele e mai sus. Întotdeauna sunt posturi disponibile. Și le-aș cânta “life is life na na na na na.”

Leave a Reply