Ne îngropăm demonii într-un pahar. Fugim de realitate amorțindu-ne simțurile. E doar o bere. Sau e doar o seară! Facem mișto de mahmureală ca și cum ar fi ceva cool. Mahmureala este dovada faptului că te-ai distrat azi noapte!

Și asta e varianta “cu filtre” din bulă. Care nici ea nu e tocmai sănătoasă. Adică deloc. Dar ce se întâmplă în afara bulei este o moarte singură și lentă. Alcoolismul este o boală incredibil de nemernică și care ajunge să te coste relațiile, familia, respectul de sine, viața.

În România cifrele sunt atât de dureroase și, din păcate, soluțiile atât de puțin încercate, că scriem materialul ăsta cu o neputință care urlă în noi. Și cu amintiri multe și dureroase. Că fiecare dintre noi are sau a avut pe cineva care suferă de asta.

Conform ultimului Raport al Organizației Mondiale a Sănătății (2018), în România, consumul de alcool raportat exclusiv la populația băutoare a fost de 26,6 litri la bărbați și 9 litri la femei.  Aproape 70% din populația în vârstă de 15 ani și peste a consumat alcool în ultimele 12 luni (80% din bărbați și 54,5% din femei). Doar 6,5% din bărbați și 19% din femei au fost abstinenți pe toată durata vieții. Mai puțin de unul din 10 foști băutori renunță la alcool.

Începând din anul 2003, a crescut numărul deceselor datorate alcoolului la grupa de vârstă 15-19 ani, anii 2016 și 2017 înregistrând două vârfuri de mortalitate (13,84% din mortalitatea totală în 2016, 13,77% în 2017), atât excesul mortalității, cât și cel al morbidității fiind de circa 3 procente față de mediile europene la băieți.

Unde duce dependența de alcool? Rezultate relevante ale studiilor internaționale:

– boli cardiovasculare
– bolile ficatului
– cancer
– infecții
– tulburări neuropsihice
– traumatisme (ale celui care consumă, dar și cele provocate de el…)
– morbiditate și dizabilitate
– mortalitate

Ok, ce cauzează dependența de alcool?

  • Ipoteza genetică: rudele apropiate ale alcoolicilor au risc de 4 ori mai mare de a avea probleme legate de consumul de alcool
  • Ipoteza psihologică: efectul anxiolitic, antidepresiv și relaxant al alcoolului poate reprezenta o soluție facilă de gestionare a stresului sau a unor situații traumatizante
  • Ipoteza comportamentală: alcoolismul este un comportament învățat prin premiere și întărire, după primul contact cu alcoolul.

Ce putem să facem?

Din păcate, prea puține. Pentru că decizia e în primul rând la cei care se confruntă cu boala asta. Și ei trebuie ajutați, susținuți, încurajați. Doar cu sprijinul celor apropiați sau cu ajutor specializat, terapie și psihiatru se poate scăpa de această dependență, pentru că noi, deși iar urlă neputința aia acum, nu știm cum să gestionăm o asemenea problemă și, dacă mai ești și implicat emoțional – cum de cele mai mule ori se întâmplă, e și mai greu spre imposibil. Pe cât posibil, cereți ajutor. Știm, e atât de greu, pentru că e atât de greu să recunoști că ai o problemă și apoi să faci primul pas spre luptă … În condițiile în care, dacă vorbim în afara bulei, unde ne lovim cel mai mult de dependența de alcool, un terapeut pare ceva ce vezi doar în fimele de la Protv seara.

Dar dacă vă confruntați cu asta sau cu oameni care trec prin asta, vorbiți, cereți un sfat, cereți ajutor.

Pentru ajutor specializat vă recomandăm cu tot sufletul Atlas Help , oamenii minunați pe care i-am cunoscut în urmă cu câteva luni și cu care #facembine, lucruri despre care o să povestim curând. Împreună cu ei am scris și acest material și împreună cu ei vrem să atacăm toate problemele de sănătate mintală, una câte una, pe rând, chiar dacă o să ne ia toată viața să schimbăm ceva, măcar un pic.

 

Leave a Reply